Administrarea atributelor

Urmăriți ghidul video pentru...

Blugento avatar
Scris de Blugento
Actualizat cu mai mult de o săptămână în urmă

Urmăriți ghidul video pentru adăugarea unui atribut într-un produs simplu:

Atributele determină descrierile produselor și condițiile în care acestea apar clienților. Cel mai comun și bine înțeles atribut al unui produs este prețul acestuia. Totuși, în multe cazuri veți dori să vă creați propriile atribute. De exemplu, camerele foto vor avea nevoie de un număr mare de atribute care nu se găsesc în setul predefinit ”Default”.

Adăugarea unui Atribut

Pentru a putea crea un atribut nou, apăsați pe butonul ”Catalog”, apoi pe ”Atribute” iar apoi pe ”Gestionare Atribute”. În pagina care apare, dați click pe butonul ”+Adaugare Atribut Nou” din partea dreaptă.

La secțiunea ”Proprietăți” aveți următoarele câmpuri importante:

  • Cod Atribut: Acest cod cu uz intern (nu va fi afișat clienților) trebuie să fie compus doar din litere mici și să nu conțină spații. Dacă aveți un atribut format din mai multe cuvinte, acestea se despart prin caracterul ”_” (ex: lungime_mm, latime_mm, etc.). Mentionez ca denumirea acestuia nu se poate modifica dupa salvarea atributului.

  • Acoperire: Pentru a putea folosi acest atribut fără piedici, în orice instanță, selectați opțiunea ”Global”.

  • Tip Intrare Catalog pentru Proprietar Magazin: Aici puteți selecta in ce mod se vor afișa valorile atributelor. Atributele pot avea valori tip listă dropdown, listă cu selecție multiplă text, număr, dată, preț sau imagine. În majoritatea cazurilor se folosește opțiunea Dropdown, care va afișa o listă dropdown de unde se poate selecta o singură opțiune. De exemplu un tricou poate avea atributul culoare și valorile roșu, negru, albastru. Opțiunea dropdown va afișa aceste valori într-o listă de unde clientul va alege una dintre culori. In cazul in care selectati valoarea Selectare Multipla si ati ales in mod eronat o valoare din interiorul atributului, valorile nu pot fi deselectate. In aceasta situatie, este necesar sa se creeze o valoarea nula in resectivul atribut (ex: N/A - not applicable) iar ulterior aceasta sa fie selectata. Mentionez ca optiunea aleasa nu se poate modifica dupa salvarea atributului.

  • Valoare Unică: Dacă selectați ”Da”, fiecare opțiune pe care o veți crea pentru acest atribut poate fi folosită o singură dată. Selectați acest câmp ca fiind obligatoriu dacă fiecare opțiune se va aplica la un singur produs. Vă sugerăm să selectați ”Nu” la acest câmp.

  • Valori Obligatorii: Dacă selectați ”Da”, câmpul atributului va deveni obligatoriu în pagina de gestionare de produse oricând acesta este aplicabil. Setați acest câmp ca fiind obligatoriu dacă aveți produse pentru care trebuie să specificați în mod necesar un anumit atribut. Un exemplu ar putea fi greutatea unui produs. Dacă veți calcula transportul dinamic, în funcție de greutate, acest atribut trebuie obligatoriu completat pentru fiecare produs în parte, iar această opțiune nu va permite adăugarea unui nou produs în magazin dacă nu se completează valoarea lui.

  • Validare Intrare pentru Proprietar Magazin: Optiunea Validare Intrare pentru Proprietar magazin efectueaza o verificare si validare a datelor introduse in campul atributului. De exemplu, daca se setaza optiunea numar intreg, valorile din campul atributului accepta doar caractere de tip numar intreg. Orice alta valoare introdusa, nu va fi acceptata si va returna o eroare.

  • Aplicare La: Aici aveți opțiunea să restricționați atributul la anumite tipuri de produse. Dacă nu ați selectat ca valoarea să fie obligatorie, vă recomandăm să selectați ”Toate Tipurile de Produs” la acest câmp. Astfel veți putea adăuga atributul oricând doriți, iar atunci când nu este necesar, puteți lăsa atributul câmpului gol pentru a nu-l include.

  • Utilizare la Creare Produs Configurabil: Această opțiune apare atunci când atributul are acoperirea setată la ”Global” iar tipul de intrare la ”Dropdown” întrucât acestea sunt caracteristici specifice atributelor folosite pentru a crea produse configurabile. Selectați ”Da” doar atunci când creați un atribut cu scopul de a diferenția produsele simple din componența unui produs configurabil.

La secțiunea ”Proprietăți Interfață Utilizator” aveți următoarele câmpuri importante:

  • Utilizare În Căutare Rapidă. Selectați ”Da” pentru a permite vizitatorilor să caute în cataloagele magazinului pe baza atributului respectiv.

  • Utilizarea În Căutarea Avansată: Optiunea utilizare in cautare avansata ofera clientilor posibilitatea unei cautari mai avansate de produse, pe baza unui formular (se regaseste in footer-ul paginii: Cautare avansata).

  • Comparabil pe Front-End. Dacă selectați ”Da”, atributul va fi vizibil pe pagina de comparație atunci când este introdus un produs ce are acest atribut. Dacă clientul va compara un produs ce are acest atribut cu un produs ce nu are atributul, produsul fără atributul respectiv va afișa ”indisponibil” în cadrul atributului.

  • Utilizare în Navigația Stratificată. Selectați ”Filtrabil (cu rezultate)” dacă doriți ca atributul să apară în lista de filtre. Această opțiune apare doar atunci când intrările de tip ”Dropdown”, ”Selectare Multiplă” și ”Preț”. Pozitia atributelor in zona de filtrare (navigatie stratificata) au valoarea baza 0. Daca aceasta valoare nu este modificata, valorile atributelor vor fi afisate in ordine alfabetica/crescatoare.

  • Utilizare la Condiții Regulă Promo. Selectați ”Da” dacă doriți să folosiți acest atribut ca o condiție de promoție în magazin.

  • Poziție. Numărul scris în acest câmp va determina poziția atributului pe pagina produsului. Cea mai prioritară poziție este reprezentată de numărul ”0”, urmat de ”1”, ”2” și așa mai departe până la ”9999”.

  • Permitere Tag-uri HTML pe Front-end: Optiunea permite Tag-uri HTML pe Frontend permite utilizatorului introducerea valorilor atributelor in limbaj HTML. Daca optiunea este setata pe Nu, tag-urile HTML vor fi vizibile pe magazin (ex tag-uri: <p></p>, <li></li>).

  • Vizibil în Pagina Vizualizare Produs pe Front-end. Dacă doriți ca potențialii clienți să vadă atributul sub tabul ”Informații” pe pagina produselor ce au atributul respectiv, selectați ”Da”.

  • Utilizat în Listarea Produselor: Optiunea utilizat in listarea produselor permite introducerea atributului in zona de filtare a categoriei. Aceasta optiune este valabila doar pe anumite teme Magento.

  • Utilizat la Sortare în Listarea Produselor: Optiunea utlizat la sortare in listarea produselor introduce atributul creat in zona de sortare a produselor ce este pozitionata deasupra produselor din categorie. Valorile native de sortare sunt atributele pret, nume, pozitie.

După ce ați completat toate proprietățile dorite, apăsați pe butonul ”Gestionare Etichete / Opțiuni”. La câmpul ”Admin” din secțiunea ”Gestionare Titluri” scrieți numele atributului care va fi vizibil clienților.

La categoria ”Gestionare Opțiuni” apăsați pe butonul ”Adăugare Opțiune” pentru a crea variantele atributului. Scrieți numele acestor opțiuni în câmpul ”Admin” aferent. Puteți selecta și pozițiile în care vor apărea (”0” fiind prima opțiune care va apărea într-o listă) și puteți bifa care din opțiuni să fie aleasă implicit atunci când creați un produs. Dacă nu este aleasă o opțiune implicită, câmpul atributului va fi gol inițial. După ce ați efectuat toți pașii, apăsați pe butonul ”Salvare Atribut”.

Adăugarea unui Set de Atribute

Atributele nou create trebuie introduse in setul de atribute pentu a putea adauga caracterisitci (ex: marime, culoare, etc.) produselor. Atunci când un produs nou este creat, se alege ce set de atribute i se va aplica. Doar atributele ce aparțin acelui set se pot aplica produsului. Vă recomandăm să creați seturi de atribute pentru fiecare tip diferit de produse din magazinul dvs. De exemplu, ați putea avea un singur set de atribute pe care să îl aplicați la orice fel de mobilier întrucât produsele au caracteristici asemănătoare (greutate, lungime, lățime etc.), dar veți avea nevoie de un set diferit de atribute pentru produse electrocasnice întrucât au caracteristici foarte diferite (clasa de eficienta energetica, nivel de zgomot etc.).

Pentru a introduce atributul într-un set, accesați: Catalog > Atribute > Gestionare Seturi Atribute și apăsați ”Default”.

Dacă doriți să creați un set nou de atribute, apăsați butonul ”+ Adăugare Nouă” din coloana ”Atribute”. Vă va apărea o fereastră pop-up în care să scrieți numele setului nou. Odată ce ați ales numele și apăsat ”Ok”, setul va fi creat. Acesta va fi gol la început.

Căutați în coloana ”Grupuri” folderul cu numele setului creat de dumneavoastră. Puteți pune atributele create de dvs. în setul nou prin ”drag and drop” (trebuie să poziționați atributul dorit pe folder-ul ales).

Reindexarea (pas necesar după crearea setului de atribute/atributului)

După salvarea setului de atribute se revine la panoul de control. Va apărea un mesaj cu ”Setul de atribute a fost salvat”, iar deasupra se găsește un mesaj ”Unul sau mai mulți din Indecși nu sunt actualizați: … Administrare Indecși...”. Apăsați pe ”Administrare Indecși” (cel portocaliu) și veți fi redirecționat în Sistem > Administrare Indecși.

Aici trebuie să bifați indecșii ce conțin mesajul ”REINDEXARE NECESARĂ”, selectați ”Reindexare Date” din partea dreaptă și apăsați butonul ”Trimitere”. Acum adminul va fi actualizat și puteți folosi setul și atributele noi.

Când veți crea un produs nou, veți avea opțiunea să alegeți setul de atribute creat de dvs. și veți putea seta atributele din acel set. Puteți oricând să creați atribute noi pe care să le introduceți în ce set doriți sau să creați seturi noi în care să introduceți atribute deja existente.

Citiți și articolul despre 

 sau aflați informații despre

Ați primit răspuns la întrebare?