Toate colecțiile
B2B
Funcționalități B2B
Funcționalități B2B

Opțiuni esențiale platformei B2B

Blugento avatar
Scris de Blugento
Actualizat cu mai mult de o săptămână în urmă

Odată cu creșterea pieței de comerț electronic B2B, companiile sunt din ce în ce mai obișnuite să cumpere online, totodată ele au și așteptări mari atunci când vine vorba de experiența pe care o au în cadrul magazinului online.

Indiferent că vorbim de un magazin B2B, indiferent că vorbim de unul B2C, anumite funcții și caracteristici sunt similare. Cu toate acestea, o parte dintre ele sunt distincte, deoarece vânzarea către companii este adesea diferită de vânzarea către consumatori.

Pentru a răspunde cu succes nevoilor cumpărătorilor online B2B, Blugento vine în sprijinul vânzătorilor cu un set de funcții esențiale.

Acces autentificat

Accesul în cadrul platformei B2B și implicit în catalogul de produse este recomandat să fie realizat prin intermediul unui cont de utilizator, cont care în prealabil va fi verificat și aprobat de către administratorul de magazin.

Înregistrare & Aprobare cont

Crearea contului de utilizator B2B se va putea realiza prin intermediul unui formular din interiorul paginii de înregistrare. Acesta va cuprinde informații precum:

  • Nume/Prenume reprezentat

  • Denumire companie

  • CUI

  • Număr de înregistrare - Registru Comerțului

  • Adresă companie

  • Număr de telefon

  • Adresă de mail

După completarea datelor necesare, clientul final va primi un email de confirmare în cadrul căruia va fi informat de faptul că cererea a fost trimisă către magazinul online în vederea verificării & aprobării.

Contul de utilizator va putea fi activat, iar utilizator va avea acces în catalogul de produse, doar după ce acesta a trecut de procesul de verificare a informațiilor companiei.


Grupuri Clienți

Una dintre principalele diferențe între vânzările B2C și B2B este modul în care se construiește relația cu clientul. În B2C, clienții sunt în general tratați în mod egal. Însă companiile tranzacționează de regulă comenzi mai mari, care variază de la client la client. Ca urmare, segmentarea acestora în grupuri, este absolut necesară. Acest lucru permite magazinului online să stabilească prețuri dinamice, promoții, opțiuni de expediere și de plată diferențiate în funcție de grupul de clienți.

Fiecare client B2B nou înregistrat va fi inițial alocat unui grup general de clienți. Mai apoi, în funcție de evoluția sa și valoarea coșului de cumpărături acesta va putea fi asociat unui grup diferit, cu caracteristici diferite.

Asocierea utilizatorilor în grupurile de clienți se va realiza manual.

Prețuri dinamice în funcție de grup

Prețurile vor putea fi configurate la nivel de grup.

Exemplu produs: Laptop Lenovo X1

Grup General - Preț: 3000 lei

Grup Silver - Preț: 2950 lei

Grup Gold - Preț: 2900 lei

Grup Platinum - Preț: 2800 lei

Prețuri în funcție de cantitățile comandate

Ajustarea prețurilor de bază în funcție de cantitățile de articole comandate este o altă formă de stabilire a prețurilor dinamice. Puteți obține mai mult profit vânzând către clienții mai mari cantități de produse mai mari, stimulându-i totodată prin prețurile mai reduse.

Exemplu produs: Laptop Lenovo X1

1 bucată - Preț: 3000 lei

10 bucăți - Preț: 2950 lei

15 bucăți- Preț: 2900 lei

30 bucăți - Preț: 2800 lei

Preț recomandat de producător (MSRP)

Prețul recomandat de producător este o altă strategie de preț, de data aceasta pentru clienții mai mici, prin care aceștia sunt informați de faptul că producătorul recomandă un preț mai ridicat al produsului față de cel cu care magazinul îl comercializează.

Acesta va putea fi inserat la nivel de produs.

Exemplu produs: Laptop Lenovo X1

MSRP: 3200 lei

Preț magazin B2B: 3000 lei


Opțiune de cerere ofertă/cotație de preț

Opțiunea permite utilizatorilor B2B negocierea prețurilor, prin crearea unei liste de produse în cadrul căreia să poată cere o ofertă de preț personalizată (spre exemplu, în cazul cantităților mai mari de produse achiziționate).

Administratorul shop-ului B2B va avea posibilitatea reofertarii clientului final, până în momentul în care se va ajunge la un consens legat de prețurile produselor. Ulterior se va putea crea comanda, pe baza ofertei finale.

Cantități minime de comandă

Cantitățile minime de comandă sunt adesea esențiale în gestionarea marjelor, deoarece cel mai important este să vă asigurați și că rămâneți cu profit.

În cadrul platformei B2B aveți posibilitatea setării cantităților minime de comandă în funcție de produsul sau gama de produse comercializată.

Exemplu produs: Bere Blondă 0.5L

Cantitate minimă de comandă: 40 buc.

Exemplu produs: Whisky 0.7L

Cantitate minimă de comandă: 25 buc.


Quick Order Admin

Indiferent că vorbim de comenzi preluate telefonic sau direct din magazinul fizic, administratorul shop-ului va avea posibilitatea creării comenzilor direct din panoul de administrare. Acesta poate înregistra de asemenea și clienții persoane juridice, în vederea plasării comenzilor.


Restricționare metodelor de plată

Această funcție este utilă în cazul în care se dorește restricționarea anumitor metode de plată în funcție de grupul de clienți, sau în funcție de valoarea coșului de cumpărături.

Exemplu:

Restricționarea plății Ramburs în cazul comenzilor mai mari de 5000 lei

Restricționare metodelor de livrare

Această funcție este utilă în cazul în care se dorește restricționarea anumitor metode de livrare în funcție de grupul de clienți, sau în funcție de valoarea coșului de cumpărături.

Exemplu:

Restricționarea livrării prin FanCourier în cazul comenzilor mai mari de 3000 lei

Restricționarea livrării prin DPD în cazul clienților din grupul Silver

Pentru mai multe informații privind funcționalitățile de mai sus, ne puteți contacta prin intermediul emailului la adresa support@blugento.ro

Ați primit răspuns la întrebare?